Uleiul de palmier ar trebui să sfârâie în tigaie, iar cele de măsline şi de floarea-soarelui amestecate în salată. Untul clarifiat stă la loc de cinste, pe pâine
Odată cu extinderea paletei de uleiuri comercializate, s-au înmulţit şi confuziile cu privire la modul corect de utilizare a acestora. Oamenii prăjesc adesea cu acelaşi tip de ulei pe care-l presară peste salate, fără să ştie că obiceiul le poate aduce nu doar kilograme în plus, ci şi boli grave, precum cancerul.
Folosit cu cap, niciun ulei nu este nociv, spun experţii. "Nu e chiar atât de complicat. Unele sunt mai rezistente la temperaturi mari, altele sunt sănătoase doar în stare crudă", simplifică problema prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.
Uleiurile exotice, bune la prăjit
Uleiul de palmier se află în topul grăsimilor care trec testul focului şi poate suporta temperaturi-record de peste 200 de grade, limita unei prăjiri corecte. "Are un punct de fumigaţie de 230 de grade, deci se descompune mai greu în substanţe cancerigene decât o fac alte uleiuri. Este excelent în prăjirea cartofilor, spre exemplu, pentru că nu îi îmbibă, umflându-i cu calorii", arată nutriţionistul.
Bun pentru prăjit este şi uleiul de cocos, în ciuda falsei impresii că s-ar "depune" pe artere. "Este controversat pentru că oamenii abia acum au dat de el", crede profesorul Mencinicopschi.
Uleiul de măsline rămâne un elixir pentru sănătate indiferent dacă e încins în tigaie sau adăugat în maioneză. Conţine grăsimi "bune", benefice pentru inimă şi capabile să topească burta. "La ardere e păcat să-l irosim pe cel extravirgin, mai scump. Varianta mai fină dă savoare supelor cremă sau maionezei", spune profesorul Mencinicopschi.
În plus, uleiul de măsline nu expiră şi se alterează numai dacă este expus la lumină.
La polul opus se poziţionează uleiul de floarea-soarelui, atât de popular printre consumatorii români. Acesta ar trebui folosit numai în combinaţie cu alte grăsimi şi niciodată la prepararea termică, atunci când devine toxic pentru organism. "Îl punem doar pentru gătitul la rece", e sfatul specialistului.
În topul celor mai sănătoase uleiuri rămân cele presate la rece de măsline, in sau cânepă, care se găsesc în supermarketurile mari.
Cele mai "sigure" pentru gătit sunt uleiul de palmier şi de măsline, ambele rezistente la temperaturi înalte
Untura, "regina" bucatelor
Doar două grăsimi aduc beneficii nutriţionale maxime şi îmbogăţesc totodată gustul mâncărurilor: untul şi seul de origine animală. "Primul e foarte bun şi la prăjit, cu condiţia să fie clarifiat. Asta se poate face pe baie de aburi, care scoate apa, sărurile şi proteinele din unt. Ce rămâne, se pune în borcan şi nici nu e nevoie să stea la frigider. Dă gust uimitor la prăjituri", explică expertul în alimentaţie.
Seul este, de departe, cel mai potrivit pentru prepararea mâncării, spun experţii. Folosit în special la ţară şi cunoscut sub denumirea de untură, seul are principalul merit de a fi 100% inofensiv pentru sănătatea organismului.
Cel mai ieftin ulei grecesc extravirgin din România se găseşte la magazinul LA ZORBA, din noua hală Obor din Bucureşti.
TERAPIA CU SARE
(toate recomandările privesc exclusiv sarea naturală, grunjoasă, gemă, neiodată şi nu sarea „fină“ de masă)
TERAPIA INTERNA CU SARE
DIGESTIE DIFICILĂ, CONSTIPAŢIE, SLĂBICIUNE CORPORALĂ, SUBPONDERALITATE – se consumă hrană condimentată cu sare gemă sau sare marină (se găsesc în comerţ), care au un gust mult mai intens. S-a constatat că sarea naturală are un efect mult mai puternic de stimulare a secreţiei de sucuri gastrice şi ca este un excelent activator al peristaltismului gastrointestinal, fireşte – cu condiţia să fie consumată cu moderaţie. De altfel, încă de acum 500 de ani, celebrul medic şi alchimist al Evului Mediu Paracelsus nota într-un tratat că digestia şi excreţia sînt mult perturbate de absenţa sării din alimentaţie.
HIPOTENSIUNE ARTERIALĂ, ARITMIE CARDIACĂ – dimineaţa, pe stomacul gol, se administrează un sfert de cuţit de sare marină (aproximativ 0,25 g), care se înghite cu o cană (250-300 ml) de apă plată. Tratamentul se face vreme de minimum o jumătate de an. Studii recente arată că se obţin rezultate deosebit de bune, cu condiţia ca tratamentul să fie asociat cu alimentaţia predominant vegetariană.
OSTEOPOROZĂ, CRAMPE MUSCULARE – se vor săra alimentele exclusiv cu sare gemă neiodată, care este foarte bogată în oligoelemente implicate în procesele de asimilaţie a calciului.
INTOXICAŢII CU SUBSTANŢE LUATE PE CALE ORALĂ – într-un litru şi jumătate de apă călduţă se pune o lingură de sare şi se amestecă bine. Se bea rapid, pe nerăsuflate. Imediat după ingerare, va apare o senzaţie puternică de vomă. Vom evacua conţinutul stomacului, aplecându-ne în faţă, „gâdiland“ cu inelarul şi arătătorul mâinii drepte glota (omuşorul) şi presând simultan cu putere stomacul cu mâna stângă, strânsă în pumn. Reflexul vomitiv va permite eliminarea, odată cu apa sărată, a substanţelor toxice care ne-au creat probleme.
TUSE PERSISTENTĂ, TUSE USCATĂ – se ţin pe limbă cât mai mult timp câteva granule de sare gemâ (nu mai mult de un vârf de cuţit). Reacţia de stopare a tusei se va declanşa prin doua mecanisme: prin salivaţie, care va deveni mult mai abundentă, şi prin stimularea directă a sistemului nervos central, prin intermediul papilelor gustative.
CONTRAINDICAŢII LA ADMINISTRAREA INTERNĂ A SĂRII
Aportul masiv de sare este contraindicat în cazurile de hipertensiune şi tromboză gravă, precum şi în fazele acute ale gastritei hiperacide şi ale ulcerului gastroduodenal.
TRATAMENT EXTERN CU SARE
CALCULI RENALI, COLICI RENALE – un săculeţ de pânză plin cu sare gemă se pune pe un calorifer sau pe altă sursă de căldură şi se lasă să se încălzească până la 50-60 de grade Celsius. Se aplică apoi pe şale (zona lombară), unde se ţine vreme de o jumătate de oră.
ULCERAŢII PE PIELE – în două linguri de miere de albine se pune o jumătate de linguriţă de sare şi se amestecă bine, până când se omogenizează. Se aplică apoi acest preparat pe zonele afectate. Rezultatele terapeutice sînt uimitoare, acesta fiind un străvechi remediu, menţionat în tratatele medicale greceşti.
ARSURI DE GRADUL I ŞI II – pe zona afectată se presară sare grunjoasă din belşug. Această aplicaţie va spori pe moment senzaţia de usturime, dar apoi edemele vor fi mult reduse, iar vindecarea va fi considerabil mai rapidă. Nu se aplică sare pe arsurile grave, cu rană deschisă, întrucât produce o usturime insuportabilă.
NAS ÎNFUNDAT (RINITĂ CRONICĂ) – la un pahar de apă caldă se pune o linguriţă de sare gemă sau marină şi se amestecă bine pentru a se omogeniza. Se pune această apă sărată caldă în palma şi se trage pe nara stângă şi apoi pe nara dreaptă, alternativ, pentru desfundarea căilor nazale. Acest procedeu este bine să se facă în fiecare dimineaţă, pentru drenarea căilor respiratorii, înlăturarea surplusurilor de mucus, mărirea acuităţii olfactive.
DURERI DE GÂT – într-un pahar cu apă fierbinte, se pun două linguriţe de sare naturală, după care se amestecă bine până când sarea se dizolvă complet. Se face gargară cu acest preparat. Este de dorit ca apa să fie cât mai fierbinte şi să ajungă cât jos în gât. Se reia acest tratament de 2-3 ori pe zi, până la dispariţia completă a afecţiunii.
BĂILE CU APĂ SĂRATĂ
Sînt un remediu tradiţional de medicină populară, care se aplică astăzi, cu un succes extraordinar, în clinici moderne din Austria şi Germania. La o cadă de apă caldă (aproximativ 150 de litri), se folosesc două kilograme de sare gemă neiodată (amestecată în prealabil cu apă fierbinte, pentru a se dizolva mai uşor). Baia durează 20-30 de minute şi este important ca temperatura apei să fie menţinută mereu peste 37 de grade Celsius, pentru ca acţiunea terapeutică să fie maximă. Cercetătorii au observat că aceste băi, care se fac o dată la 3-4 zile, au efectele cele mai puternice în preajma lunii pline (de preferat cu 2-3 zile înainte).
Iată indicaţiile terapeutice ale acestor băi:
DERMATOZE INFECŢIOASE – se fac băi parţiale, înmuind doar segmentul afectat, vreme de 15 minute, în apă sărată caldă (7 linguri de sare la litru). Imediat dupa baie, pielea nu se şterge, ci se tamponează puţin şi se lasă să se usuce. Acest remediu este excelent în tratarea infecţiilor bacteriene şi micotice (produse de ciuperci parazite).
REUMATISM – se fac de două ori pe săptămână băi complete cu apă sărată fierbinte. Cele mai eficiente sînt băile preparate cu sare marină neiodată, dar efecte foarte bune s-au obţinut şi cu sarea de mină, cu cristale mari (nemăcinată).
CISTITE, INFECŢII URINARE – se fac băi complete sau băi de şezut cu apă ceva mai sărată: 5 linguri de sare la litru. Baia va fi făcuta în fiecare seară, până la vindecarea afecţiunii, iar apa trebuie sa fie cât mai fierbinte, însă suportabilă (peste 38 de grade). Imediat după baie vă veţi şterge şi vă veţi relaxa la căldură, evitând expunerea la frig sau curent.
ANEXITĂ, METRO-ANEXITĂ – se aplică procedura de la infecţiile renale. Suplimentar, se va adăuga în apa sărată de baie puţină tinctură de iod.
RĂCEALĂ ŞI GRIPĂ – se fac băi ale picioarelor (tălpi şi glezne) cu apă fierbinte, cu foarte multă sare (10 linguri la litru). Băile vor dura 10 minute, după care ne vom încălţa cu şosete groase şi ne vom aşeza la căldură, aşa încât să transpirăm.
SAREA ŞI ENERGIA AURICĂ
S-a constatat experimental că sarea naturală, netratată prin nici un fel de procedeu chimic sau termic, are o misterioasă influenţă asupra corpului bioenergetic al fiinţei umane. Toţi cercetătorii din acest domeniu de frontieră sunt de acord că sarea naturală este un excelent agent de purificare a aurei umane. La fel ca şi apa, sarea absoarbe – se pare – radiaţiile bioenergetice nocive, curăţând – din punct de vedere energetic – zonele în care este aplicată. Iată câteva aplicaţii practice ale acestor proprietăţi bioenergetice ale cristalelor de sare:
OBOSEALĂ – o procedură de medicină populară românească ce şi-a dovedit adesea eficienţa este să punem un săculeţ cu sare călduţă pe ceafă atunci când sîntem obosiţi. Tot un săculeţ cu sare era pus şi în leaganul copiilor, ca să nu se deoache şi să aibă somnul lin, între haine, ca să le asigure durabilitatea, precum şi pentru a le impregna cu o misterioasă capacitate de protecţie împotriva „făcăturilor de tot felul“.
BIJUTERIILE – mai ales cele vechi – se spune că păstrează foarte multe din impregnările negative ale celor care le-au purtat de-a lungul timpului. Din acest motiv, ele se lasă o perioadă de minimum 49 de zile să stea în sare gemă, înainte de a fi purtate. La fel se procedează şi cu cristalele sau cu pietrele semipreţioase.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu